Recenzie + Poze concert Maximilian @ Malibu (Bucureşti)
Maximilian a fost, este şi va fi în continuare supereroul meu! Asta o ştiu de când eram mai mititică şi trăgeam pe ascuns cu urechea la ce discutau băieţii când îi vedeam prin oraş, la “cum zicem noi, birou”.
De aceea, nu aş fi ratat acest concert, mai ales joi avea să mă sune Oldskull, pentru a îmi readuce aminte unde trebuie să fiu vineri seară. Aşa că am străbătut iar ţara pentru a ajunge vineri, la 21.30 în Malibu. Am aşteptat puţin pe afară, în speranţa că mă va chestiona şi pe mine cineva pe la intrare, însă am intrat fără niciun fel de grijă, ştiind că deja băieţii sunt înăuntru.
Am coborât pe scări şi i-am găsit pe Maxi şi Vlad făcând probe de sunet, aşa că l-am luat deoparte pe Oldskull pentru o mică bârfă până aveau băieţii de gând să termine cu sunetul. Pe la 22.00 l-am tras pe Maxi de mânecuţa tricoului său simpatic şi mi-am felicitat supereroul. A urmat o discuţie despre muzică, despre viaţă, despre noi, continuată cu multe râsete şi cu confirmarea descrierii lui Maxi din melodia mea de suflet de pe albumul său, “Nordului” (în care Maxi vorbeşte despre locurile în care a copilărit, aceleaşi în care copilărisem şi eu), “e curios din fire, pune mereu întrebări, te-ntreabă de-un foc, te lasă fără ţigări”. Timpul trecea foarte uşor în timpul probelor de sunet. Pe la 22.30 deja mă obişnuisem cu “2, 10, 2, 10, 11, 12, cum se aude?”.
În timp ce mă rugam ca băieţii de la Agresiv să nu se axeze mai mult pe beat-uri electronice, Oldskull m-a asigurat că warm up-ul va fi prea tare pentru a-mi mai face griji de acest gen. Şi da, s-a ţinut de cuvânt! A fost unul din cele mai tari warm up-uri făcute de el, deoarece fiecare piesă se regăseşte în playlist-ul meu. Oldskull a urcat la pupitru pe la 23.10, când Mitză a apărut şi el glumeţ, cu o şapcă foarte interesantă şi un zâmbet larg. Ne-am aşezat toţi la masă: Maxi, Cosmin (care se ocupa cu pozele pentru blogul Black Friday) şi subsemnata. Mă uitam prin club şi îi admiram aerul de budoar dat de lumina difuză şi roşie, aşteptând să intre lumea. Locul s-a umplut la puţin timp de la începerea warm up-ului, iar aproape de 00.00 deja nu mai aveai loc înăuntru.
Spotted in Malibu: Florin Grozea + prietena, Motzu, Freaka, twitterişti si o parte din echipa Monden.Info, adică Pyuric, Bimus şi Uzzy.
După ce Oldskull le-a cedat locul la pupitru băieţilor de la Agresiv, aceştia au încălzit publicul cu un mix puternic până aproape de 2.00, când Maxi şi-a făcut intrarea pe intro-ul albumului său. Să mai zic că toţi urlau, mai ales când au auzit şi următoarea piesă, “Supererou’ tău”? Eu, cel puţin, asta făceam, cântându-i fiecare cuvânt. La “Volumu’ la Maxim…ilian” tot clubul era plin de mâini ce fluturau în aer pentru Maxi, fiecare bucurându-se de volumul piesei ce vibra la maxim în ei. Înainte de a cânta şi a ne încânta cu “Dragoste nebună”, Maxi a mărturisit că vrea să scoată un videoclip pentru ea. Nu am putut fi decât foarte bucuroasă să aud asta, deoarece îmi place la nebunie piesa.
A urmat o combinaţie între piesele pe care a colaborat cu Grasu’ XXL, anume “Fără filtru”, “Elegant” şi “Sare casa”, pe care chiar i-am simţit lipsa lui Grasu şi a lui Hudinu. La “P@#$% la volan am crezut că tot clubul a explodat. Maxi deja nu se mai auzea aproape de vocea publicului. Acesta a echilibrat ritmul cu “Pe lângă telefon” şi a încheiat aşa cum mi-am dorit, cu un freestyle minunat pentru “Da, frate!”. Şi da, frate, show-ul a fost incredibil! Maximilian e atât de exploziv pe scenă încât nu m-aş sătura să îl văd mereu acolo, cu microfonul în mână, făcând ceea ce îi place cel mai mult.
Deşi concertul lui a fost destul de scurt, după, Vlad şi Mitză au animat în continuare publicul până dimineaţă. L-am felicitat pe Maxi, cu emoţie în suflet şi cu un zâmbet larg, ca după un show perfect. Şi mă plec în faţa lui, un artist atât de special şi de îndrăgit, aşa cum o face şi el la sfârşitul concertelor sale.
Vă las cu acelaşi zâmbet acum să vă bucuraţi de pozele de la eveniment, aducându-vă aminte să vă notaţi neapărat în agendă un concert de-al lui Maxi, pentru că se merită să dai Volumul la Maxim…ilian! live, alături de el.
Setlist:
Intro Album
Supererou’ tău
Volumu’ la Maxim…ilian
Dragoste nebună
Fără filtru
Elegant
Sare casa
P@#$% la volan
Pe lângă telefon
Da, frate!
Poze (click pe ele pentru mărire):
Despre concert şi poze mai puteţi găsi la: monden.info, Buddha, Blog Agresiv-Party, InConcert.
Vezi şi:
- Poze + recenzie concert Guess Who & Spike @Jet Set Events Hall
- Poze + recenzie lansare Spike – “Rămânem prieteni”
- Poze + recenzie Black Friday – concert Bitză @ Malibu (Bucureşti)
- Recenzie + Poze concert JJ @ Malibu, Bucureşti
- Recenzie concert + Poze Maximilian @ Bacau – SummerTour
















































































































































































Maxi e tipu’ cu par mai lung?:-O
da, el e “Supererou’”! :)
[...] XXL @ Black Friday Black Friday Party @ noul Malibu Hip-hop / r&b party cu Agresiv @ Malibu Recenzie concert Maximilian @ Malibu (scris pe HipHopBlog.ro) Review Maximilian in Malibu (scris pe InConcert.ro) Review Grasu XXL in [...]
Hmmmm la varietatea pozelor, erau de ajuns doar 3 ca sa descrii evenimentul. Cel putin ultimele 60 de poze e de fapt una singura, maxim 2… Don’t take it as a complaint, take it as an advice ;)
Ai dreptate! Ideea e că am avut de unde alege :D Data viitoare vom pune mai puţine. Aşa ocupăm şi mai puţin spaţiu :))
Mulţumim şi te invităm să citeşti recenziile ce urmează să apară!