Ce materiale hip hop are să ne aducă 2010
Ştim cu siguranţă numele unor materiale hip hop ce vor fi lansate în 2010, pe lângă surprizele ce vor fi făcute de alţi artişti. Sperăm că noul an să fie mai bun decât 2009, să avem mai multe piese la radio, mai multe turnee naţionale. Deh, cine nu ar vrea asta?
Începem lista materialelor hip hop cu urmează să fie lansate în 2010 cu albumul lui Bitză, intitulat “Goana după fericire“. Bitză deja a filmat un videoclip pentru primul single – “Numele tău”. Un making of de la filmări puteţi vedea aici. La capitolul invitaţi nu ştim prea multe detalii, însă cert este că acesta a colaborat cu Dj FaiboX, Mario şi Maximilian pentru câteva piese.
Cumicu va lansa albumul “Un nenorocit“, despre care v-am mai spus în câteva articole. “Ghetto Tehnica” avea să reprezinte un promo, iar recent a fost lansată piesa “Vorbele rănesc adânc“. La începutul lunii decembrie Cumicu a prezentat pe forumul său un alt extras, intitulat “Ritm sacadat de jazz”, la care au fost prezentate doar instrumentalul, refrenul şi adiţionalele – puteţi să-l ascultaţi aici. “Direct din Balcani” şi “Mi-e jenă” au fost anunţate la rândul lor ca făcând parte de pe acest material.
După lungi amânări, sunt toate şansele ca Grasu’ XXL să lanseze în acest an materialul “Oameni“, prin casa de discuri CatMusic. Deja au fost filmate două videoclipuri de pe acesta, primul fiind “Prea mult fum” (în colaborare cu Mitză), iar al doilea reprezentând o colaborare cu Alex: “Turnin’” (la această melodie a fost realizat şi un remix de băieţii de la Agresiv, pe care îl puteţi asculta aici). Grasu’ ne-a spus în decembrie într-un episod Marpha Hip Hop că urmează să filmeze un videoclip cu Guess Who pentru album. Pentru material, Grasu’ a colaborat în mare parte cu Agresiv pe partea de producţie, iar pe piese, pe lângă cei de la Okapi Sound, cu Alex şi Smiley.
Cabron ne pregăteşte un “Alt Bum” care se anunţă foarte “fresh”, după cum ne-a spus artistul, tot într-un episod Marpha Hip Hop. Cabron va lansa materialul printr-o casă de discuri, colaborând pentru cu Baxter, Smiley, DJ CB, Delia, Nico, Shobby, K-rie (verBal), Puya, Grasu’ XXL, Alex, Cedry2k, Missy Crissy (HaHaHa Production) şi alţii. Primul single se numeşte “Lesbi Friends”, iar filmările ar fi trebuit deja să aibă loc. Videoclipul va apărea şi pe televizor. În final, reluăm ceea ce a zis Cabron: “Decât 1.000 fani vechi, mai bine 10 noi care să-mi cumpere albumul“.
Un alt album de mult timp aşteptat este cel al lui JerryCo, numit “Orice e posibil”. Câteva piese deja au fost lansate pe site-ul său oficial (jerryco.ro). Tataee, Simona Nae, Villy şi Jasmine sunt invitaţii ce au fost anunţaţi oficial. De asemenea, proiectul lui JerryCo aduce o nouă modalitate de a se lansa pe piaţă un artist din industria muzicală autohtonă: branding. Puteţi vedea primul videoclip oficial JerryCo – “Stai! (Eşti în pericol)” şi mai multe detalii despre colaborare cu Dark Dog Energy Dink pe partea de branding aici.
Paraziţii ne-au anunţat în octombrie că urmează să scoată un nou album, iar single-ul “Drumuri fictive” nu face decât să îl prefaţeze. Nu vorbim aici de colaborarea cu GSP, ci de ceva complet nou, la care din păcate nu ştim detalii. Membrii trupei au spus că este posibil să iasă în iarnă. Cert este că va apărea în 2010.
Shobby va lansa cu Gazeta Sporturilor “Mai greu de difuzat“, artistul spunând că 2010 va fi anul său! Materialul va fi lansat ori în această lună, ori în februarie. Deja s-au filmat două videoclipuri, dintr-o serie de cinci. Primul single reprezintă o colaborare cu Lala, fostă membră TNT, numindu-se “Ce poţi să îmi dai“. Al doilea clip se numeşte “Nu aveţi stabilitate”, nefiind însă lansat.
Doc lucrează şi el la un mixtape, ce va ieşi la începutul acestui an. Acesta conţine douăzeci de track-uri noi nouţe. Pe partea de producţie Raz One acoperă în jur de nouă piese, Double L aproximativ trei, pe lângă aceştia aducându-şi contribuţia la rândul lor Sez şi Jupiter. Ca invitaţi vor fi Deliric 1 (în jur de şapte trackuri), C.T.C, Cedry2k, Raku, Zale, Rey (10 tone), Carbon şi Dj FaiboX (care probabil o să îl mixeze). Doc ne-a zis că va ieşi atât pe internet, cât şi pe CD, fiind “un film de om nebun, pentru că sunt un om nebun, de aceea nu vă aşteptaţi la ceva normal”. Detalii puteţi găsi aici, iar aici puteţi asculta ultimele două bucăţi lansate de artist pe internet.
Deliric 1 şi Silent Strike vor lansa împreună în acest an un album, despre care ştim extrem de puţine detalii. “Demoncraţie” reprezintă primul extras de pe acesta, videoclipul fiind realizat în regia lui Deliric 1, de scenariu ocupându-se tot el.
Praetor este posibil să îşi lanseze în acest an EP-ul la care lucrează de prin octombrie. Pentru acesta deja a fost filmat un videoclip – “Eu, oraşul şi căştile.
Nimeni Altu’ trebuia să lanseze în noiembrie 2009 “Nopţi prea lungi – Remixurile“, dar nu a mai apărut, motivele nefiind cunoscute. Conform Sociopat Records, va fi lansat în 2010 în format wav sau mp3. Pe lângă acesta, SeRe pregăteşte să lanseze şi albumele semnate de 1OARECARE, respectiv, sek93 .
Pe lângă acestea, vom mai avea materiale semnate de Vescan, 6ase:6ase, Baboi, JJ, Camuflaj, Kamelia, B.U.G Mafia (au anunţat că în 2010 pregătesc două albume) şi poate Zale Este posibil să îmi scape ceva, însă nu cred că nu am spus despre vreun material despre care cunoaştem mai multe detalii exacte.
Pace!
Articole asemănătoare:
- Compilaţie: “Împreună pentru Hip Hop Vol. 2″
- Marpha Hip Hop (Ep. 8, Sez. 2): Shobby (Codu’ Penal)
- Compilaţie: Hip Hop din România (2009)
- Marpha Hip Hop (Ep. 14, Sez. 2): Veritasaga
- Marpha Hip Hop (Sez. 2, Ep. 23) – Grasu’ XXL, Agresiv, Guess Who & Maximilian










Sa fiu sincer, abia astept sa ascult albumul lui JerryCo si cel de la Parazitii. Si astept sa vad ce ne pregateste Kamelia ..
dar Nimeni Altu nu mai scoate niciun album nou?
Daca este vorba despre Kamelia Hora, va asigur eu ca nu scoate album :)
De la Nimeni Altu’ astept si eu ceva rasunator dar asteptam cuminti , o venii odata.
mai bine ascultati melodia lui Cedry2k cu Nimeni Altu-contra cost si dupa vedeti cum sta treaba!