KaTaNa – Hajime (Maxi-single)
Dacă ai fi ajuns azi la TNB, în Bucureşti, la ora 18.00, ai fi putut să vezi o întâlnire underground cu băieţii de la KaTaNa, care au împărţit fanilor 20 de cd-uri cu maxi-single-ul “Hajime”.

Pe blogul lor oficial, ei declarau despre acest maxi-single următoarele:
Editia este limitata, acestea fiind singurele CD-uri ce vor fi realizate vreodata cu acest material, aviz colectionarilor. Pretul este unul modic de numai 5 RON iar CD-urile vor fi semnate de membrii trupei.
Mie îmi pare enorm de rău că nu am putut fi acolo, să le strâng mâna băieţilor fără ruşine, chiar dacă sunt fată, pentru simplul fapt că au inspiraţia, talentul şi ocazia de a face astfel de muzică, adevărată, sinceră şi preţioasă.
Şi cum o veste bună e urmată mereu de alta şi mai bună, au hotărât ca “Hajime” să fie disponibil prin download, tot de pe site-ul lor oficial. Aşa că vă invit să faceţi acest lucru şi să lasaţi un feedback privind munca lor, pentru a vă arăta respectul pentru aceasta, dar şi faţă de oamenii care au contribuit la realizarea acesteia.
Personal, mi se pare că piesa “Hajime” este una din cele mai bune piese ale hip hop-ului românesc şi puţine sunt piesele despre care pot spune sincer acest lucru. Beat-urile sunt destul de rezistente pentru orice stare a ascultătorului, băieţii au un flow de invidiat şi nişte versuri care “taie adânc în acrituri “, ca să îi citez. Cred că va sta foarte mult timp în playlist-ul meu, pe repeat şi vă invit să faceţi acelaşi lucru, aducându-vă aminte cum sună hip hop-ul adevărat, de calitate.
Cuvintele sunt de prisos, vă las să ascultaţi maxi-single-ul “Hajime” şi să vă convingeţi singuri că cele de mai sus sunt adevărate.
Enjoy!
Related posts:
- Single: Paraziţii – “Drumuri fictive” (împreună cu GSP)
- Single: Eli feat. Puya & George Hora – Domnişoara din Timişoara
- Videoclip: Ceilalţi feat. Ciuraru – Vom trece peste

Mult Succes